Skip to content

Croația: Insula Krk

Krk este cea mai mare insulă croată, accesibilă rutier, grație unui pod ce unește insula de peninsulă din 1980. Având un substrat calacaros, relieful este destul de interesant modelat. Din punct de vedere administrativ, are 7 așezări majore/municipii, dintre care o să trec în revistă mai jos 3.

Orașul Krk se află în sud-vestul insulei și este una dintre cele mai vechi așezări la Marea Adriatică, fără însă să ofere prea multe: o piață, câteva străduțe, un punct de belvedere, o promenadă modestă și un mic castel de care se leagă istoria unei faimoase familii croate, Frankopan.

În Punat - aflat la 8 km de Krk – atracția principală este portul (Marina Punat) care se spune că ar fi cel mai vechi din Croația (1964) și unde se construiesc la o calitate recunoscută bărci/vase. În larg, la mai puțin de 1 km se află insula Košljun unde e de vizitat o mânăstire franciscană și muzeul aferent.

Mai interesante sunt plajele din Baška (unul din cele 7 municipii de pe insula Krk), care atrag de fapt, cei mai mulți turiști pe această insulă.

Localizare:

Share Button

Just another week [30/2014]

Online:

 

Offline:

  • am început să citesc Pe culmile disperării; merge greu, dar era timpul să-l cunosc pe Cioran
  • recomandare de film: The East
  • 2 x 3.2 km alergați
Share Button

Croația: Grožnjan

Îmi vine greu să scriu despre Grožnjan, întrucât e un loc vorbește singur despre el. Și ar fi putut vorbi în acest caz prin fotografii, dar cred că am fost prea fascinată să mă concentrez la fotografiat.

Ne îndreptam dinspre sudul penisulei Istria (Pola) spre un orășel cu nume urât, după ce vizitasem toată ziua, frumusețe de orașe și stațiuni pe malul mării. La un moment dat, văd că drumul începe să se îngusteze, trecem prin ceea ce seamănă a fi niște sate, și mașinile sunt tot mai rare. După un timp șoseaua devine prăfuită și ne oprim: de aici pe jos!. Drumul pe care mergem nu e altceva decăt praf (niște buldozăre pe margine), însă priveliște e superbă: e valea Mirnei.

După vreo 10 minute de mers am ajuns:

Acum, după ce (sper că) ați văzut modestele mele fotografii, o să spun totuși câteva lucruri despre locul ăsta. După cel de-a doilea război mondial, populația locală a început să emigreze. În condițiile astea, în anii ’60, casele părăsite din Grožnjan au fost oferite artiștilor croați (dar și din țările vecine) iar orașul a fost declarat oraș al artiștilor.  În prezent, e plin de galerii de artă, se organizează cursuri și workshop-uri pe teme artistice, respectiv diverse festivaluri.

Arhitectura e inspirată de stilul venețian, atmosfera medievală e răsuflată de fiecare piatră și misterele pare să se ascundă după fiecare colț. E un loc ideal pentru degustarea bucătăriei croate, a vinului, uleiului de măsline, trufelor și câteva feluri de brânzeturi.

Hoteluri n-o să găsiți în Grožnjan, dar sunt câteva locuri de cazare private, care sunt sigură că oferă o experiență memorabilă. Dar până la cazare, problema e că fără o mașină personală e oarecum dificil de ajuns aici. Există un autobuz de la Buzet la Buje, pe care dacă îl iei, trebuie să rogi șoferul să te lase la Bijele Zemlje. De acolo mai sunt 3 km până la Grožnjan.

Dar chiar și dacă nu ajungi în acest orășel, toată zonă e foarte frumasă. Aș fi stat zile întregi să admir peisajul…

Localizare:

Share Button

Just another week [29/2014]

[Asta e o chestie nouă pe care o fac: un fel de sinteză a fiecărei săptămâni împărțită în două categorii - online și offline]

Online:

  • un articol despre Beyonce în New York Times: The Woman on Top of the World
  • știu 2 bloguri de Travel Photography românești (unul descoperit săptămâna asta) care îmi plac grozav de mult: Treklens (Marius Păcurariu) și Drumețul Eclectic (Florin Chirilă). Florin se ocupă și de fotografiatul păsărilor.
  • Equals Three (=3) s-a întors și are o gazdă nouă.
  • un ghid ca la carte despre Amsterdam.
  • din martie Ariel Constantinof moderează o emisiune online: România 2.0. Cam târziu am descoperit-o, dar prezintă oameni și idei interesante.
  • tot descoperit târziu – proiectul fotografic a lui Radu Bădoiu: Myself (Lanul de secară). Femei expuse vizual și prin cuvinte – frumoase, urâte, bădărane, artiste, femei.
  • un nou interviu cu scriitorul Cosmin Leucuța
  • karma is a bitch

 Offline:

  • habar n-am cum ajung vinurile să fie descrise pe etichetă. Clar e că “aromele de fructe tropicale (care) au căpătat  nuanțe armonioase de unt și ciocolată” n-or să fie identificate de papilele mele gustative nici într-o 100 de ani.
  • recitesc după foarte mulți ani La răscruce de vânturi. Fantoma lui Catherine îmi aduce aminte de Christina lui Eliade. Nu mă întrebați cum adorm noaptea.

Bonus! online + offline. Scriu de vreo 5 ani, și pe când m-am apucat să fac asta, o făceam pentru că îmi era foarte greu să-mi exteriorizez ideile și gândurile prin viu grai. Astfel, tot ce scriam era în legătură cu oamenii din jurul meu. Dar săptămâna asta a fost epică: după foarte mult timp de când n-am mai scris/făcut aluzii la oamenii din jurul meu, trei persoane s-au sesizat. Truly mesmerized.

Photo: ©Marius Păcurariu

Share Button

Croația: Opatija

Opatija e un loc ceva mai special în rândul stațiunilor turistice de pe litoralul croat. Se spune că aici s-a născut tradiția turistică a Croației cu Vila Angiolina construită în 1844. Tot aici s-a construit și primul hotel pe coasta Adriaticei, Kvarner, doar unul dintre actualele hoteluri de lux din Opatija.

Iar apoi faima… Începând din 1880-90 și până peste mai bine de 100 de ani, a fost stațiunea marilor elite (în special ale Imperiului Austro-Ungar). Doar câteva nume care obișnuiau să-și petreacă timpul aici sunt: Franz Joseph I, Ferdinand I și Împărăteasa Maria Anna, Wilhelm al II-lea, Oscar al II-lea, Carol I și Regina Elisabeta, James Joyce, Henryk Sienkiewicz, Vladimir Nabokov, Isadora Duncan și muți alții.

Unul dintre lucrurile pentru care eram nerăbdătoare să ajung la Opatija a fost arhitectura: minunății de palate. E greu de crezut că te afli într-un orășel mic din Croația când (făcând abstracție de Adriatica din spatele sau lateralul tău, dar și de palmieri) clădirile în stil Art Nouveau de la fiecare pas îți amintesc de Viena.

Printre atracțiile turistice pe care am reușit să le surprind cu aparatul foto (prea puține, dat fiind că alergam să văd cât mai multe palate) sunt:

  • BisericaOur Lady of the Annunciation” (nu știu care e echivalentul în română) – o construcție de început de secol XX

  • Parcul Sf. Iacob (trebuia să fie și biserca pe acolo) – aflat în inima orașului, înconjurat de faimoasele hoteluri Imperial, Milenij și Kvarner

  • 2 statui (sunt ceva mai mult răsfirate prin oraș) : “Boatman“, respectiv “Femeia cu pescărușul

  • Lungomare – promenada pe malul mării

Opatija_14

Opatija_17

Pe lângă acestea ar mai fi câteva puncte de interes: Vila Angiolina, Pavilionul de artă “Juraj Sporer”, Croatia Walk of Fame și plaja Ičići

La sfârșit încă 3 lucruri:

  1. Opatija nu e o stațiune de tineret, nici de părinți cu copii. Ce mai, e frumoasă, dar plictisitoare.
  2. Nu poți să vorbești de Opatija fără să aduci vorba de Rijeka – al treilea oraș ca mărime din Croația (după Zagreb și Split) – aflat la 14 km de Opatija. Are un port destul de mare și un centru simpatic (numai bun de o tură de “shopping”).

3. O poză rară cu mine: când rânjesc. Iar în văzduh șantier, Marea Adriatica (Golful Kvarner), respectiv Rijeka. M. mersi de poză. :)

Opatija_03

Localizare:

Share Button

2 crime și 1 condamnare la moarte: Tunelul lui Sabato & Străinul lui Camus

Întâmplarea face că am citit nuvele astea două, una după cealaltă. Prima a fost Străinul de Albert Camus - foto stânga, iar a doua (la recomandarea Lilianei de a încerca ceva de Ernesto Sabato - foto dreapta), Tunelul.

Albert_Camus+Ernesto_Sabato

E prima dată când am făcut cunoștință cu cei doi autori, deși pe Camus îl vânam de pe vremea când răsfoiam cu poftă și curiozitate cărțile și eseurile lui Sartre și distinsei lui prietene, S. de Beauvoir. Din ce-am citit despre Camus, pare să fie o polemică continuă dacă a fost sau nu un susținător al existențaismului (dar asta e un subiect pe care o să vreau să-l dezbat după ce parcug în detaliu opera sa). Cât despre Sabato, nu am dat unul de altul decât prin librări…ocazional și subtil.

Sunt 6 ani (1942-1948) între apariția celor 2 nuvele, în ordinea în care s-a întâmplat să le și citesc. Camus e un francez născut în Alger, în timp ce Sabato e argentinean. E doar 2 ani diferență între ei, Sabato fiind primul născut…dar și ultimul care să moară – în 2011, înainte de a împlini 100 de ani. Camus, n-are norocul (sau nenorocul) unei vieți prea lungi – moare în 1960 (la 47 de ani) într-o accident de mașină.

Iar acum să le iau pe rând.

Străinul e o povestioară destul de complexă, deși nici scrisul, nici firul narativ, nici întâmplările nu dau bătăi de cap. Ba chiar, că la prima vedere nu pare nimic complicat; interiorul personajul principal însă, e terenul pe care atâtea înțelesuri se defășoară. Meursault e  un om sincer, introvertit, chiar insensibil după criterii convenționale, care nu răspunde cu comportamente și idei normale și social general acceptate, care vede lumea prin prisma unei filozofii a absurdului și a inutilului, care știe că anumite lucruri sunt inevitabile sau ireversibile și nu simt nevoia de a reacționa altfel decât cu…indiferență.

Long story short, Meursault, afându-se într-o duminică pe plajă cu niște prieteni, ucide “din cauza soarelui” un arab (îl împușcă). În urma judecării, este condamnat la moarte.

Tunelul, e o metaforă (ca și Străinul de fapt) pe care naratorul o îmbrățișează cu scopul de a-și scrie povestea. Scrisul e agitat, cu analize lungi, cu lucruri și idei lăsate neclarificate. Juan Pablo este un pictor  cunoscut, însă destul de singuratic, frustrat, care simte nevoia de a-și motiva fiecare acțiune și atitudine într-o scurgere tumultoasă de gânduri; este impulsiv, ușor agresiv, capabil să dezvolte obsesii și paranoia, chiar nevrotic aș spune. E un personaj pe care nu am reușit să-l înțeleg, iar asta mi-a adus enervare.

Long story short, Jean Pablo, se îndrgăotește pe loc de o femeie (căsătorită) care îi vizitează o expoziție, devine obsedat de ea, dezvoltă un fel de relație în care intersul celor doi e departe de semnul egal, ca la final, Jean Pablo să ajungă să o ucidă pe femeie (o înjunghie) întrucât iubirea lui se lasă fără răspuns.

Dar Străinul și Tunelul mai au ceva în comun: personajul feminin din ambele cărți, se numește Maria.  :)

Acesta fiind spuse, e loc de atenție separată atât pentru Albert Camus, cât și pentru Ernesto Sabato. Pentru moment însă, îl prefer pe cel dintâi. Voi? Păreri despre cei doi autori, despre asemănările dintre cele două cărți?

 

Share Button

M-am săturat

Știu acum ce înseamnă: nu mai e vorba de un pahar care se umple și dă pe afară, e vorba de un borcan cu bilețele pe care scrie “m-am săturat”. L-am văzut umplându-se la părinții mei, l-am văzut ticsit la străini, iar astăzi…într-o dimineață în care cei mai mulți dintre voi dormeați, am conștientizat că și eu am unul.

Anul ăsta mi-am propus să îndrăznesc să visez mai mult, să umplu un borcan cu bilețele împăturind speranțe și ambiții. E trecut de jumătatea anului și eu am colecționat all the wrong things. Și m-am săturat.

Partea cea mai idioată la nemulțumire, e revolta care se naște în tine în legătură cu orice îți inspiră superficialitate și grandomanie. Cel puțin mie așa mi se întâmplă; dacă în general sunt o ignorantă și nu îmi pierd vremea să trag concluzii, când mă macină ceva, aș vrea ca toată lumea să se vadă prin ochii mei. Începând cu fenomenul Facebook, continuând cu fetele și femeile cocoțate pe 12-15 cm mergând încordate, cu bețivii care îți strică ieșirea în oraș sâmbătă seara, cu colegii de apartament care îți lasă mereu ibricul pentru cafea murdar, cu prieteni care n-au curaj să-ți spună că fiind într-o relație nu mai simt nevoia să povestiți etc., etc.

De cele mai multe ori îi reneg pe ofticații care își varsă nădufu pe unde apucă, dar am și eu momente în care aș spune tot, tot, tot ca să nu le mai țin în mine. Aș îndura la fel de bine, să primesc astfel de comportamente înapoi, căci aș ști cât de benefic ar fi pentru persoana respectivă.

A trecut prea mult timp și n-am mai fost întrebată, ascultată. Și așa mi-am adus aminte cum a ajuns Anca să-și facă primul blog la 14 ani…

photo

Share Button

Croația: Vrsar

Între Poreč în nord și Rovinj în sud, se află o localitate mică și cochetă, cu un port împânzit de bărci, bărcurțe și iahturi. De acest loc se alipește povestea unuia dintre cele mai faimoase și intrigante personaje de-a lungul timpului; dar despre cine să fie vorba?

Știm deja (dacă mi-ați urmărit postările despre Croația) că Istria are o istorie bogată, în care Imperiul Austro-Ungar, respectiv Regatul Italiei și-au pus amprenta ireversibil. Vrsar își păstrează din secolul al XII-lea mărtuiri arhitecturale ale fortificației de apărare, precum și a castelului  construit în aceeiași perioadă.

Așezat pe un deal – cum le stă bine orașelor istriene – de 54 m înălțime, Vrsar are privilegiul peisajistic de a fi imprejmuit în largul apropiat de insulițe împădurite (16 în total). Ele se văd cel mai bine din vârful dealului, dar și de pe balcoanele/terasele ocazionale care se ascund printre străduțe.

Vrsar_1

De văzut/de făcut

Aceste terase, au un grad mare de atractivitate, în special una dintre ele, care marchează prezența lui Cassanova (căci despre el era vorba în primele rânduri). Se știe că faimosul Casanova a fost mai degrabă hoinar, însă cele două vizite în Vrsar (în 1743 și 1944) au fost de ajunse ca promoterii micii așezări să le folosească pentru a atrage turiști. În acest sens, la Vrsar are loc anual (în iunie) Casanovafest, un festival al iubirii erotice.

Vrsar_7

Vrsar_8

Alte atracții  sunt:

  • Kaštel (sau Castelul Vergottini) + rămșițele zidurilor de apărare – fost reședință de vară a episcopului din Porec, ulterior aparțindând familiei Vergotti (după ce Istria a căzut pradă Imperiului Venețian). În prezent, aici se găsește o expoziție cu lucrările unuia dintre cei mai mari pictori croați, Edo Murtić.

Vrsar_12

  • Biserica Sf. Martin – construcția bisericii a fost terminată în 1935, turnul fiind construit mult mai târziu.

  • Străduțele și terasele orașului.

  • Bazilica Sf. Maria de pe mare – cu origini din secolul al VIII-lea, bazilica în stil romanic își păstrează arhitectura actuală doar din secolul al XII-lea.

Vrsar_21

  •  Portul.

În apropiere de Vrsar:

  • Parcul naturist Koversada – Naturist, adica destinat nudiștilor…iar ăsta e primul camping oficial naturist, dar și cel mai mare din Europa. Se află la 2 km sud de Vrsar. Mai multe detalii aici.
  • Parcul de scuptură Dušan Džamonja
  • Fiordul Lim – se află între Vrsar la nord și Rovinj la sud și are o lungime de 10 km, o lățime maximă de 600 m și o înălțime de 150 m.

Localizare:

Share Button

Doamna Dalloway – Virginia Woolf

Editura: Humanitas (Colecția “Raftul Denisei”)
Anul: 2012
Nr. pagini: 240
Traducere: Petru Creția
Titlu original și prima apariție: Mrs. Dalloway, 1925
Adaptare cinematografică: Mrs. Dalloway

Așa cum mai spuneam cu altă ocazie, nu-mi plac cărțile ce surprind parcurgerea unei singure zile. Pot să citesc monologuri la infinit și, bineînțeles, nici acestea nu au o nu știu ce acțiune sau întindere în timp; dar când vine vorba de pictarea celor mai frivole activități din viața mai multor personaje, care nu fac mai mult decât să se înterpătrundă, strâmb din nas. Eu chiar vreau să rămân cu ceva din literatură!

În cazul Virginiei Woolf, lucrurile se aplică până la un punct, întrucât scrierea ei are o valoare recunoscută, ea fiind o inovatoare a timpurilor sale (început de secol XX). Și pentru cei care nu o să aibă răbdare să citească mai departe, până întru în detalii, spun – dacă nu e clar – că Virginia Woolf e doamna aia care și-a umplut buzunarele paltonului cu pietre și s-a lăsat înecată într-un râu. O feministă depresivă, ca să vezi…

Dar paranteza mea insensibilă are totuși legătură cu Domana Dalloway (și probabil cu întreaga operă a Virginiei – am citit și Spre far, dar nu mi-o mai amintesc). Una dintre temerile (sau gânduri în general) care roiesc în jurul personajelor este cea a morții, a eliberării și/sau comunicării prin ea. Clarissa Dalloway se gândește la moarte și la cum “e periculos să trăiești chiar și o zi”, dar și Semptimus Warren Smith – personajul în oglindă a Clarissei, respectiv Peter Walsh. Sincer, mie Septimus mi-a plăcut cel mai mult: el suferă de stres posttraumatic (shell shock) ca urmare a participării în Primul război mondial – este rupt de realitate, în universul său propriu dădându-se o bătălie între a trăi cu presiunea oprimării și a conformării sau a te elibera odată pentru totdeauna. Alege bineînțeles cea de-a doua variantă, care are parte la sfârșit de o interpretare foarte interesantă, făcută de reflexia lui, doamna Dalloway.

Un motiv al cărții, asupra căreia se atrage aproape obsesiv atenția, este scurgerea timpului. Fiind vorba de o sigură zi, cartea înoată printre gânduri și amintiri, care scot în evidență conștientizarea personajelor asupra timpului scurs. Timpul este reprezentat și prin menționarea Big-Ben-ului londonez, cu fiecare oră trecută, Virginia Woolf chiar considerând să numească cartea Orele.

Legat de acele gânduri și amintiri, pe care le menționam mai sus, ele sunt prezentate folosind tehnica fluxului conștiinței (stream of consciousness) – scrierea notează gând cu gând, în maniera bulversantă de care este capabilă mintea. Acesta e doar unul dintre motivele pentru care opera Viriginiei este cotată cu o mare doză de valoare literară, dar și talent. Relevant pentru cititor, aceasta tehnică necesită toată atenția lui, fără de care nu poate să sesizeze schimbările de la un gând la altul, dar mai ales trecerea de la gândurile unui personaj la gândurile altuia. (În același stil este scrisă și nuvela Monolog a franțuzoaicei Simone de Beauvoir).

La final, mai menționez doar frumusețe reflecțiilor pe care scriitoarea le face din loc în loc, și citez în acest sens un fragment:

Asta era ființa ei când vreun efort, un apel adresat ei să fie ea însăși, strângea părțile la un loc, doar ea știa cât de diferite una de alta, cât de incompatibile și sintetizate așa doar pentru cei dinafara ei într-un centru unic, un diamant, o femeie care stătea în salonul ei și constituia un punct de convergență, o iradiație, de bună seamă asupra unor vieți mohorâte, un adăpost la care să vina cei singuri, poate.

Aștept păreri de la voi, fie despre Domana Dalloway, fie despre opera Virginiei Woolf în general, sau de ce nu, despre tehnica asta a fluxului conștiinței – pe care eu încă nu m-am hotărât daca o plac sau o urăsc.

Share Button

Croația: Rovinj

Se spune pe alocuri că Rovinj ar fi o Veneție croată, și sunt câteva elemente pentru care nu mă pot împotrivi să afirm că există asemănări. Cu toate acesta, Rovinj-ul, cu înălțarea lui și vedere largă din orice punct spre Adriatică are un farmec propriu, orecum intim.

Istorie și cultură

Când am vorbit despre Poreč, am ținut să amintesc de istoria încărcată a peninsulei Istria, motiv pentru care n-aș vrea să mă tot repet cu fiecare nouă destinație de pe coasta estică a Mării Adriatice. Este însă loc, și e extrem de relevant să menționez cele 5 secole (XIII-XVIII) de stăpânire Venețiană, respectiv  cei aproape 30 de ani (1920-1947) în care Litoralul Austriac a aparținut Italiei în urma Tratatului de la Rapallo.

Astfel, în Rovinj (și în restul litoralului vestic al Istriei, de asemenea) cultura italiană e (aproape) la ea acasă. De la arhitectură, la străzi înguste, la bucătăria specializată în pizza, paste și fructe de mare, la limba italiană auzită frecvent, până la replica unui faimos trademark venețian (dar despre asta ceva mai jos).

Rovinj_1

Geografie

Rovinj este o peninsulă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea; până atunci, era o insulă despărțită de Istria printr-un canal. Ca lungime, nu are mai mult de 2 km, găzduind aici centrul vechi al orașului, înălțat pe un deal ce pregătește, odată urcat, surprize plăcute.

Tot aparțind Rovinjului, în larg (mai aproape sau mai departe), sunt vreo 16-20 (sursele diferă) de insule și insulițe, dintre care mai cunoscute fiind: Insula Roșie (Crveni Otok) și Insula Sf. Ecaterina (Sv. Katarina).

Lucruri de văzut/de făcut

Plimbare prin orașul vechi. Oricare străduță a-ți apuca spre vârful colinei, distribuția atenției între locul pe unde călcați, respectiv clădirile, operele de artă și “ferestrele” spre mare e o provocare. Străduțele sunt pavate și alunecoase, iar faptul că se urcă, respectiv coboară, face lucrurile și mai complicate. Oricum ar fi, nu folosiți aceeași rută la dus și la întoarcere, pentru că cel puțin una din străzile Grisia sau Trevisol nu trebuie să vă scape. Pe lângă clădirile colorate și hainele agățate sub ferestre în stil venețian, ele sunt faimoase pentru galeriile de artă pe care le găzduiesc, și pentru frumusețea boemă inspirată de prezența artiștilor (actuali, dar și din trecut).

  • Biserica Sf. Eufemia și Turnul cu clopot, din vârful dealului reprezinta cele mai emblematice elemente din Rovinj. Sub biserica actuală, se găsea înainte Biserica Sf. Gheorghe, dar odată cu aducerea aici a moaștelor Sf. Eufemia, acesta a devenit neîncăpătoare pentru pelerini, și astfel în secolul al X-lea a fost construită o biserică mai mare. Cum e de așteptat, de-a lungul timpul a suferit mai mult modificări. În ceea ce privește Turnul cu clopot, acesta este replica Turnului din Piața San Marco din Veneția. Pe cei cu condiție fizică bună, îi anunț că cei 61 de metri pot fi urcați.

Rovinj_2

  • Arcul Balbi, se găsește chiar la baza străzii Grisia, și marchează intrarea în orașul vechi.

Rovinj_17

  • Piața principală (Trg Marsala Tita).

Insula Roșie. Este cea mai mare insulă din arhipelagul Rovinj-ului și se găsește la o distanță de 15-20 de minute cu barca de peninsulă. Aici au locuit timp de mai multe secole călugări din Ordinul benedictin, care au lăsat în urmă o mânăstire. De menționat ar mai fi flora bogată si posibilitățile diverse de practicare a sporturilor (tenis, golf, windsurfing sau scuba diving).

Scufundări la epava navei Baron Gautsch. Nava austriacă transportând atât regugiați, cât și turiști de la Kotor la Trieste, s-a scufundat la data de 13 august 1914 lovind o mină. O astfel de experiență costă 40 de euro (mai multe detalii aici.)

Parcul Zlatni rt (Punta Corrente). Acestă zonă se află la aproximativ 1.5 kilometri sud de centrul orașului și oferă multe variante de petrecere a timpului: stat la plajă și înotat, plimbare prin pădure, plimbări cu bicicleta sau cățărări.

Festivale – de salsa (în iunie), de vară (în iulie), de artă – strada Grisia (în august) și sărbătoarea Sf. Eufemia (16 Septembrie)

Trivia

  • În timpul Imperiului Austro-Ungar, în 1872 la Rovinj s-a contruit o fabrică de țigări care în prezent aparține companiei croate TDR.
  • Acțiunea cărții lui Jules Verne, Mathias Sandorf, se petrece și la Rovinj.

Localizare

Share Button